Rocarta-online

Targu Secuiesc


[Cuprins]

Date generale si istorie

Oras in Judetul Covasna, cu 22900loc., situat in nordul depresiunii cu acelasi nume, pe valea Casinului - inainte de confluenta Raului Negru, intr-un cadru natural deosebit de pitoresc; 560-570m altitudine. Urmele unei asezari romane (urne funerare, apeducte, ceramica, monede), gasite in vatra localitatii, arata vechimea locuirii acestei arii. Atestat sub numele de Asserculi oppidum in sec. XIV si sub cel de Targul Turiei in sec. XV, orasul se dezvolta in secolele urmatoare in legatura cu aparitia breslelor si ca centru comercial. In prezent, orasul Targu Secuiesc se afirma ca un important centru social-economic regional (unitati industriale ce produc izolatori electrici, mobila, confectii, lactate, amidon si glucoza etc).

Principalele obiective turistice

- Rezervatia de arhitectura, reprezentata de nucleul central al orasului, in care se pastreaza edificii vechi si curtile interioare ale meseriasilor din sec. XVI-XVII, precum si strazile inguste cu textura lor caracteristica; - Expozitia Istoria breslelor, care, printre alte exponate, are si o interesanta colectie de papusi imbracate in costume populare caracteristice diferitelor regiuni ale tarii.

Regiunea inconjuratoare

- Balvanyos, statiune balneoclimatica, cu ape carbogazoase, feruginoase, calcice si cu mofete, indicate in afectiuni cardiovasculare, nevroze, reumatisme; Cetatea Balvanyos, construita in sec. XI; Grota Puturoasa, cu puternice emanatii de sulf; in imprejurimi se practica sporturi de iarna; - Estelnic, localit. rurala, centru folcloric vestit (cu datini si obiceiuri vechi); biserica romano-catolica fortificata; izvoare minerale si mofete; - Sanzieni, localit. rurala, cetate medievala; biserica in stil gotic, datand de la 1401; Capela Sf. Stefan, din sec. XVII, realizata in stilul Renasterii; - Ghelinta, localit. rurala, biserica romano-catolica (sec. XIV), valoroasa prin decoratia sa interioara executata in 1330; - Bretcu, localit. rurala forestiera si vestit centru etnografic si folcloric (obiceiuri de veche traditie la nunti, port popular, tesaturi pentru imbracaminte si pentru decoratiuni interioare); urmele unui castru roman din sec. II-III; in apropiere, pasul Oituz (886m), unde este amenajat un pitoresc han turistic; - Cernat, localit. rurala, expozitie de arta populara (tesaturi, obiecte din lemn lucrate artistic); vestita formatie muzicala de titere; conac cladit in arhitectura specifica zonei.

Domenii


Click here to access the EduSoft website